fbpx
marți, august 16, 2022

Corcova Trail Race – un concurs 5 în 1

Ar putea părea o discuție premergătoare unui bal mascat și totuși nu e în totalitate neadevărat.
More

    Alergarea e despre a fi (unii cu alții)

    Pe Radu Milea l-am văzut prima dată după cursa de la Retezat Trail Race din 2013, pe terasa de la Cheile Buții. N-avea barbă. Știam că e alergător de top și în ziua aia îi distingeam frustrarea și mâhnirea, din cauză că genunchiul nu-l lăsase să facă o cursă bună. Pe lângă asta, l-am simțit cumva ca pe un tip „uman” și deschis. E imaginea care-mi vine întotdeauna prima în cap, atunci când mă gândesc la Radu.

    De atunci drumurile ni s-au intersectat de multe ori și în ultima vreme din diferite motive (antrenamente, fotografii…) ne-am apropiat.

    Foto credit – arhiva personală Cristi Mirică

    Cu vreo două – trei săptămâni înainte de weekendul cu alergarea de 24h din 2016 m-a întrebat dacă aș putea să vin să fac fotografii din oră în oră în timpul alergării. Aș fi venit cu plăcere, însă în weekend-ul respectiv niște obligații mă chemau în altă parte, pe undeva pe Transfăgărășan.

    Planurile mele au fost date peste cap însă. Ceva probleme de sănătate ale cuiva din familie m-au determinat să rămân în București. Și duminică dimineață mi-am pus shortul, adidașii și tricoul Team Run iar la 6:30 eram în Herăstrău, să încerc să ajut cum pot și știu eu în demersul ăsta nebunesc. Fiind acolo.

    Foto credit – arhiva personală Cristi Mirică

    Pentru mine ora era numai bună de o alergare ușoară, Radu era după 20 de ore de efort 

    Mă gândesc că ni s-ar fi egalizat performanțele, să putem alerga împreună.

    La cortul de suport erau oameni care stătuseră acolo permanent. „Ai venit să alergi” – au zâmbit. „O să fie cam greu”.

    Înțeleg că lucrurile deja erau dificile și Radu alterna destul de mult alergarea cu mersul.

    Când a apărut împreună cu cei din grup, la pas și cu fața înnegurată, mi-am dat seama că da, într-adevăr situația e complicată

    S-a oprit la cort, gel pe genunchi, a mâncat o banană și am pornit la pas.

    În primii pași făcuți umăr la umăr m-a copleșit sentimentul de „greu” pe care l-am simțit. Ca și cum cineva mi-a pus o lespede mare de piatră în spate. „Ia, du-o p-asta!”

    Nu-mi mai amintesc ce am întrebat. Poate dacă picioarele sunt ok, oricum nu am vorbit prea mult. Când am ajuns pe la roată am început să alergăm. Să dăm drumul la picioare. Pe la cort, după prima tură, deja ne mișcam bine, în aceeași cadență. 

    La roată sus, lucrurile deja se încingeau, am tras cu ochiul la ceas și-mi arăta 4:35 min/km. OK…

    Îmi amintesc că Radu făcuse măsurătoarea buclei pe trasa ideală, așa că la curbele de dreapta (alergam în dreapta lui) ieșeam pe spațiul verde, să-i las liberă acea traiectorie optimă. Mă gândeam eu că asta era un lucru bun pentru moral, să alerge pe calea lui, să vadă că taie curbele.

    Ritmul începea să devină sufocant pentru mine, mi-am scos tricoul și mi-am alungat din cap gândurile de neputință. La urma urmei venisem să susțin și când faci asta, trebuie să fii de două ori mai puternic – o dată pentru tine și o dată pentru cel de lângă tine.

    Totuși mă gândeam că banana aia mâncată la cort ceva mai devreme era dubioasă…

    Când am trecut din nou pe la cort, dădusem bine drumul la pas, fugeam destul de tare. Le-am aruncat tricoul (n-aveam altul de schimb), Falcao m-a privit cu ochii mari și m-a întrebat ce i-am făcut de fuge așa, eu l-am întrebat ce i-a pus în banana aia.

    M-am uitat la Radu cu degetul arătător ridicat și i-am zis să mai dăm o tură. Și-am mai dat încă una.

    Foto credit: Luiza Loloiu

    Apoi am mers o tură, am vorbit, m-a întrebat de ce n-am mai plecat, i-am spus. M-a întrebat dacă am nevoie de ajutor la spital și i-am zis că nu. Dialogul m-a făcut să înțeleg că e obosit dar nu epuizat, ceea ce era bine, având în vedere că mai erau trei ore până la sfârșit.

    Către finalul turei a început ploaia și am luat de la cort o pelerină de plastic transparentă, pusă pe pielea goala. Arătam minunat, incitant probabil:-)

    Pe ultima bucată n-am mai alergat. Ploaia s-a întețit rău, eram ud la picioare și deja se făcuse frig. I-am zis lui Radu că o să plec, că n-am alte haine și că mi-e frig.

    La cort apăruseră alți oameni la susținere. Rămânea pe mâini bune.

    Radu stătea pe scaun, cu capul în jos, cuprins de oboseală

    Mi-am pus tricoul. M-am aplecat, l-am îmbrățișat, i-am urat baftă pe mai departe și am plecat. Ploua de se spărsese cerul.

    Pe drum spre casă m-am gândit că poate ar fi bine să-mi pun alte haine și să mă întorc până la final. N-am făcut-o, simțeam că am îndeplinit ce trebuia făcut.

    La ora 10 s-a încheiat. Mai târziu după-amiază am vorbit la telefon și totul era în regulă.

    Ce-am învățat eu de aici? Că felul în care l-am perceput pe acest om acum trei ani se confirmă (din nou). 

    Nu poți aduna atâția oameni lângă tine, care să te susțină necondiționat, dacă nu ești o persoană umană și deschisă

    Că uneori poate fi greu, copleșitor de greu și că poți face să fie ceva mai ușor pentru cineva, doar fiind acolo și luându-i o vreme greutatea în spatele tău.

    Că așa cum scria printr-o carte, alergarea nu este despre a concura unii cu alții, ci despre a fi unii cu alții.

    Așa s-a văzut de la mine și astea sunt gândurile pe care le iau cu mine pe Custura (M.Retezat).

    Recente

    JURNAL – Island Peak 6189m și Tenzing & Hillary Everest Marathon – Partea 2

    Ziua 14 Dimineața ne-a găsit cu o ninsoare de iarnă, un cer înnorat, mic dejun târziu și plecare către...

    #POVEȘTIDEOAMENIMARI – VIAȚA DE TRIATLONIST AMATOR ȘI NOMAD

    Ce au în comun viața de triatlonist amator cu cea de nomad? La o primă vedere pare că nimic nu face ca...

    #CUMSĂ te apuci de SwimRun. Nici asta nu e pentru tine.

    Nebunia asta s-a născut în 2002, într-un loc mai mult decât neobișnuit (un bar din Stockholm), când niște prieteni care își vedeau...

    RECOMANDĂRI

    Chiar dacă sezonul la biciclit s-a deschis de ceva timp, dependența de virtual cycling este incurabilă și încă mă încăpățânez să-mi închid temporar abonamentul pe platforma de ciclism virtual.
    Ce a însemnat pentru mine Carpathia Trails 2019? A fost primul meu maraton montan unde m-am înscris folosind același principiu pe care...
    E suficient să răsfoiești internetul, Netflixul sau revistele de modă și îți dai seama că sunt în vogă super-eroii. Și îți vine...

    Abonare la newsletter

    Intră în clubul SportID. Te așteaptă noutăți, oferte și multe surprize.