miercuri, iunie 23, 2021

ROBERT GLINȚĂ, ÎN LINIE DREAPTĂ CU PREGĂTIREA PENTRU JOCURILE OLIMPICE

După dezamăgirea anulării competiției din Japonia din cauza pandemiei și infectarea cu noul coronavirus la finalul lui 2020, lucrurile au revenit pe făgașul normal în 2021 pentru Robert Glință.
More

    Aventura mea cu muntele

    Povestea începe cu mulți ani în urma. Eram prin liceu, abia intrată într-o gașcă faină de oameni veseli și dornici de aventură, ca de altfel toți copiii în preajma acelei vârste. Era vacanță de vară și tot ce ne doream era să plecăm departe de București și de părinți.

    S-a pus la cale un plan, să plecăm la munte. Scriu la modul impersonal pentru că nu-mi amintesc cine a venit cu idea, dacă aveam detalii sau vreo minimă idee despre ce urma să facem. Eu sigur nu aveam pentru că era prima dată când mergeam pe munte. Mai fusesem doar la munte până atunci, dar niciodată pe munte. 

    ŞTIAM NOI CEVA CĂ URSUL VINE LA MIROS DE MÂNCARE

    S-a ales ca destinație masivul Piatra Craiului, știu că sună puțin hilar acum când mă uit în urmă, practic cel mai dificil masiv montan de la noi din țară era țelul nostru în acea vacanță. Un fel de a spune țelul nostru, pentru că cei mai mulți dintre noi habar nu aveam unde vom merge. Excepție făceau vreo doi băieți care mai fuseseră în Piatra Craiului, aveau ceva idei de trasee. Despre echipament nu-mi amintesc mai nimic, cel mai probabil era format dintr-o pereche de pantaloni de training și niște “adidași”, tricou și un pullover de lână. La capitolul camping stăteam mai bine, aveam corturi și pături, oasele erau moi pe vremea aia, nu ne dureau de la dormitul direct pe pământ. Am ales locul de campare pe malul unui pârâu, în apropiere de cabana Plaiul Foii, ne-am organizat riguros, chiar am dedicat un cort doar pentru a depozita mâncarea. Unde credeți că era acest cort? În mijlocul celorlalte, desigur. Știam noi ceva că ursul vine la mirosul de mâncare, dar nu aveam toate detaliile. Toată mâncarea era “cort-made”, scoteam ceaunul, făceam focul și găteam. 

    Despre trasee îmi amintesc vag, grohotiș mult, lanțuri, stâncă de cățărat și lipsa izvoarelor (specifică în Piatra Craiului). Plecam dimineața și ne întorceam pe seara, nu aveam frontale, așa că ne calculam timpul să ajungem pe lumina zilei. Timp de două săptămâni toate zilele au fost la fel, adică extraordinare, noi și muntele. Sentimentul pe care îl aveam când ajungeam seara înapoi la cort era unul de învingători, făceam lucruri noi și asta ne dădea aripi. Apa rece din pârâu cu care ne spălam în fiecare zi ne mai trezea puțin la realitate, altfel am plutit pe norișori de bucurie în toată perioada petrecută acolo. 

    A VENIT ŞI ZIUA SĂ LUĂM RUCSACII ÎN SPATE ŞI SĂ PLECĂM SPRE GARĂ

    Vremea ne-a stricat planurile ultimelor zile. A început să plouă mărunt și continuu, am rezistat vreo 2 zile apoi am decis că nu se mai poate, strângem tabăra și plecăm la București. În ultima noapte nu se mai putea dormi în cort, totul era ud, așa că ne-am luat sacii de dormit și păturile și am plecat la cabană. Bani de cazare nu aveam, dar l-am rugat pe cabanier să ne găzduiască în sala de mese. Acolo am dormit, care pe mese, care pe sub mese, un final apoteotic, pe măsura experienței trăite în acele locuri. A venit și ziua să luăm rucsacii în spate și să plecăm spre gară. Doar că acum rucsacii erau de două ori mai grei din princina faptului că tot conținutul era ud iar noi aveam de mers pe jos vreo 12 kilometri până la Zărnești, de unde urma să luăm trenul spre casă. După două săptămâni de dormit cu susurul apei curgătoare în urechi, patul de acasă și se pare prea moale, iar liniștea din apartament prea adâncă. 

    Virusul muntelui era deja în sânge și nici că voiam să scap de el. Am continuat cu alte ieșiri memorabile, am învățat mult din fiecare, am cunoscut o groază de oameni faini. Am simțit la un moment dat că vreau să fac mai mult în acest domeniu și m-am înscris la o școală de ghizi montani. Acolo s-a sistematizat în mintea mea informația adunată în ani și s-a transformat în material de dat mai departe. Către alți oameni care vor să se molipsească de acest virus, cel care te face să stai cu rucsacul pregătit la ușă, gata oricând pentru o nouă aventură.

    VREAU SĂ CULTIV GUSTUL PENTRU MUNTE ÎN SUFLETUL CELOR MICI 

    Acum sunt și părinte, merg pe munte alături de copilul meu și de alți copii care vor să facă mișcare în natură. Și nu pot să nu mă gândesc ce era în sufletul părinților noștri, când stăteau zile întregi fără să știe de noi, iar noi hălăduiam prin munți. 

    Am planuri multe și îmi doresc să am și perseverența să le duc la capăt: vreau să pun umărul la educația montană, aia în care suntem cu toții responsabili față de natură, avem suficiente informații despre munte, trasee și echipament încât să nu ne punem viața în pericol și ne respectăm pe noi și colegii de tură. Vreau să cultiv gustul pentru munte în sufletul celor mici, să merg prin școli și să le vorbesc despre cât de mult are nevoie natura de atenția noastră și apoi să ieșim împreună și să punem în practică ce am învățat. 

    Când ies cu oamenii în ture le spun care sunt cele două aspecte pe care le avem în vedere atunci când mergem pe munte:

    1. Să ne întoarcem cu bine acasă
    2. Să ne bucurăm de experiență

    Asta este pentru mine esența drumețiilor montane.

    Ruxandra Raucă
    Ruxandra Raucăhttps://www.facebook.com/AventuraVura
    Aventura Vura – companie de călătorii tematice pline de aventură, bucurie și energie. PASIUNE pentru natură, transformată în cea mai tare meserie din lume, aceea de ghid, DRAG de oameni, pe care îi încurajăm să ajungă la cel mai bun „eu”, cu fiecare Aventură în Natură petrecută alături de noi, GRIJĂ pentru tot ce înseamnă mediul înconjurător, de la acțiuni de ecologizare și educație pentru protecția naturii.

    Recente

    Când mami aleargă. Copiii sunt extrem de pricepuți în a urma exemple.

    Se spune că obiceiurile bune se învață acasă. Sau în copilărie. La mine nu a ținut asta.

    Virtual cycling pentru când nu ai timp să ieși afară. Partea 1: Runcu-Brebu

    Chiar dacă sezonul la biciclit s-a deschis de ceva timp, dependența de virtual cycling este incurabilă și încă mă încăpățânez să-mi închid temporar abonamentul pe platforma de ciclism virtual.

    Thassos Triathlon Training Camp by Seven Sport Club 2021 – un succes pentru organizatori, un eveniment memorabil pentru participanți, un motiv de invidie pentru...

    Anul 4 al cantonamentelor de primăvară în Thassos, o tradiție deja în calendarul sportivilor legitimați Seven Sport Club

    Lungul drum al căutării către yoga

    Ioana este cunoscută de multă lume pentru orele de yoga inspiraționale, uneori transpirate, alteori relaxante pe care le predă în sală și, în ultima vreme, mai mult online, că așa cer timpurile.

    RECOMANDĂRI

    Pe 19 martie s-a dat startul celor mai altruiști pași la Humans Walkathon, o călătorie caritabilă dedicată strângerii de fonduri pentru copiii din Autism Voice.
    Dacă în ultimele luni am reușit să ne mai potolim pofta de sport, cu cea de competiții este cu totul altă mâncare de pește.
    Se spune că nu e bine să ai o legătură instabilă cu alcoolul, tot așa e și cu sportul. Relația mea cu sportul până la vârsta de 36 de ani a fost aproape inexistentă.

    Abonare la newsletter

    Intră în clubul SportID. Te așteaptă noutăți, oferte și multe surprize.