fbpx
joi, octombrie 6, 2022

CE E TRIATLONUL ȘI DE UNDE VINE EL?

De ceva vreme încerc să scriu un articol despre triatlon, dar nu credeam să fie atât de greu. Când ești foarte pasionat...
More

    Creativitatea se naște din haos și se hrănește cu disciplină

    Aici la Sport ID ne zbenguim pe terenul de joacă al oamenilor sportivi și ne-sportivi, antrenați la minte și cu aspirație către stare de bine fizică și mentală. De-a lungul timpului am stat de vorbă cu sportivi profesioniști și cu amatori care s-au apucat de sport din diferite motive.

    A venit momentul să aflăm și cum se îmbină viața de designer cu sportul. Și cu cine să stăm la povești, dacă nu chiar cu Dizainăr – Mihnea Ghilduș?

    Care a fost relația ta cu sportul până acum?

    Am avut mereu o relație frumoasă cu sportul încă din școală. Inițial am vrut să fac baschet, la fel ca toți băieții, dar am ajuns să joc până la urmă volei în echipa liceului. Asta m-a învățat câte ceva despre sporturile de echipă și momentele unui meci, atât din perspectivă fizică cât și psihologică. 

    În paralel am jucat și tenis de câmp unde era mult de alergat și nu prea îmi plăcea, până prin clasa a 12-a când deodată m-am trezit alergând peste tot. 

    Trebuia de exemplu să ajung la un prieten care stătea la 2 stații de autobuz distanță și eu alergam până la el

    Dar au trecut acele vremuri odată cu facultatea, cu munca și încet-încet am uitat să alerg. Credeam însă că e ok dacă merg toată ziua pe bicicletă… ei bine nu a fost, mai ales atunci când m-am apucat să joc din nou volei și mi-am rupt ligamentul încrucișat de la genunchi. Acest lucru m-a făcut să apreciez din nou activități simple, precum mersul și alergatul, care deodată nu mai erau așa ușor de atins. Atunci s-a schimbat relația mea cu sportul și am înțeles că am mult de muncit ca să revin într-o formă acceptabilă. Și mi-am revenit prin 2012 după operații și kinetoterapie, dar m-am luat iarăși cu munca și stresul, uitând din nou de sport și ajungând în 2019 la 110 kg.

    Cum și de ce te-ai apucat să alergi?

    În 2019, după o vară de muncă pe șantier mi-am dorit să alerg de bucurie pentru că terminasem lucrarea, dar mi-a fost foarte greu și după aceea m-au durut picioarele o săptămână. Apoi în 2020, exact înainte de pandemie, mi-am propus, alături de logodnica mea, Stella să trăim și să mâncăm mai sănătos și să facem mai mult sport. Mulțumită pandemiei, chiar am reușit să ne ținem de un program autoimpus, având în vedere că nu prea puteam ieși din casă. Următorul pas a fost să-mi revin în forma de altă dată și să reușesc din nou să alerg. A mai durat cam un an de kinetoterapie ca să își revină articulațiile mele afectate de sedentarism și greutatea prea mare. În 2021 am început totuși să alerg voinicește câte 3 km/zi și am ajuns la un maximum de 10 km pe sesiune. Nu am mai progresat de atunci dar măcar nu am regresat și pot acum să alerg liniștit 5 km fără prea mult efort.

    Ce s-a schimbat în viața ta de când alergi?

    Alergatul e doar o parte din antrenament. De obicei mă încălzesc vreo 45 de minute înainte de alergare, acesta fiind de fapt principalul câștig al zilei. După cele trei sferturi de oră sunt alt om, pot să fac mișcări pe care înainte nu le puteam executa, așa că am această rutină de încălzire aproape zilnic, indiferent de decizia de a alerga sau nu în ziua respectivă. 

    Schimbările majore sunt în felul în care văd antrenamentul sportiv în general. Înainte aveam impresia că dacă mi-am propus să alerg 3 zile pe săptămână și nu reușeam decât 2, sunt ultimul om neserios și că nu o să pot niciodată să fac ceva consecvent. 

    Cu alte cuvinte mă subminam foarte mult din punct de vedere psihologic și sportul era un fel de obligație neplăcută, similar cu completarea declarațiilor pentru ANAF

    Am descoperit însă că nu trebuie să fie așa. Dacă într-o săptămână ajung să alerg doar o dată în loc de 3, compensez altfel, poate mă încălzesc mai mult, poate merg pe jos încă 2 km pe zi sau poate nu fac nimic și mă joc pe PlayStation, pentru că asta are nevoie organismul meu atunci. În niciunul dintre aceste scenarii nu mai sunt propriul meu personaj negativ și îmi permit să greșesc, înțelegând că nicio abatere nu înseamnă sfârșitul lumii și că este mai degrabă o oportunitate de învățare. Sau cum ar spune Hegel „Teama de a greși este însăși greșeala”. 

    Astfel, am ajuns să fiu cumva dependent de sport și dacă într-o zi nu reușesc să fac ceva sportiv, mă simt foarte inconfortabil. Așa că fac niste flotări si niște squat-uri pe la birou + o plimbare lungă de seară cu Stella și Max (cățelul nostru) 😎

    Și încă ceva: de când alergăm, Stella și cu mine vizităm locurile în care mergem în vacanță alergând. Avem măcar o zi pe sejur în care plecăm dimineața la alergat ca să cunoaștem zona mai bine. Este o modalitate excelentă de a te bucura de concediu și sport în același timp.

    Cu toate acestea, tot nu îmi place să completez declarații pentru ANAF. Dacă aveți vreun pont, sunt deschis să încerc orice…

    Cum se îmbină viața de designer cu cea de sportiv amator? Ajută alergarea la creativitate, așa cum se spune?

    Am căutat mereu ordinea și disciplina în ceea ce fac, de la sport până la designul de produs sau gestiunea stocurilor din magazinul Dizainăr. Viața însă nu este perfectă, așa că mereu apar lucruri care îți distrag atenția sau te deturnează de la acel NIR pe care trebuia să-l fi făcut acum 5 ore, fără să mai vorbim despre acea alergare de juma’ de oră care se transformă în 2 ore pe stadion.

    Realitatea României este una haotică, așa că misiunea mea atât ca designer, cât și ca om este sa (îmi) creez o ordine (măcar mentală) a lumii înconjurătoare și aceasta se poate transpune atât în sport cât și în meserie. 

    Creativitatea vine din haos, dar fără disciplină este irosită. Alergatul și în general antrenamentul sportiv mă ajută foarte mult la organizare. 

    Acele minute în care mă aflu pe stadion, sunt de neegalat în ceea ce privește liniștea mentală. 

    Când alerg nu mă gândesc nici la muncă, nici la dezordine, nici la trafic, nici la nemurirea sufletului, nici la factura de gaze

    Mă gândesc doar la pasul următor pe tartan și la felul cum pot optimiza acel pas. 

    Pot spune deci că este un fel de meditație. După aceasta meditație sportivă, am mereu mintea mai liniștită și organizată. Vreau să amintesc aici despre importanța rutinei de antrenament. Pe măsură ce înveți mișcările, ele devin obișnuință și trebuie să le schimbi sau să le optimizezi, ca să nu te plictisești sau să lucrezi alte ligamente ori grupe musculare. Așa că sunt și într-o permanentă căutare de noi antrenamente, iar YouTube-ul e plin de sfaturi bune dacă îți cunoști corpul și știi unde să te uiți.

    Ce ai face pentru ca Bucureștiul să devină mai bike/sport friendly?

    Ar fi foarte multe de făcut, dar totul ar putea începe cu ceva foarte simplu care ar aduce modificări majore în universul public al Bucureștiului: organizarea autovehiculelor oprite. Momentan trăim în haosul creat de aceste mașini în timp ce se mișcă, dar mai ales atunci când sunt oprite. În ultimii 20 de ani s-a întipărit în mintea locuitorilor din București că orice încălcare a legii este trecută cu vederea, așa că foarte mulți sunt obișnuiți să oprească ilegal pe trotuar, pe trecerea de pietoni, în diagonală, lângă alte mașini deja oprite etc., pe principiul „boss stau doar 5 minute” … și șoferii nu pățesc nimic. 

    Legile există demult, ele se regăsesc în codul rutier, la fel și sancțiunile. Tot ce trebuie făcut este doar ca ele să fie aplicate, ceea ce ține în totalitate de organele responsabile cu asta dar și de noi, să punem presiune pe aceste entități, să avem simț civic și să nu mai acceptăm abaterea ca regulă de status-quo.

    Un efect secundar al haosului, pe care puțini îl conștientizăm, este agitația personală și mai ales agresivitatea locuitorilor din București. Am constatat acest lucru și mai puternic după 6 luni de locuit în Cluj, un oraș mult mai liniștit și (coincidență sau nu) mult mai frumos organizat din punct de vedere urbanistic (cel puțin în centru).

    Dezordinea din jurul nostru creează debandadă în interiorul nostru, e atât de simplu.

    Ce oraș din România și din afara ți se pare cel mai potrivit pentru sport?

    Cum scriam și mai sus, Clujul mi se pare un oraș tare fain (scriu așa în mod intenționat:-)) din multe unghiuri, inclusiv sportiv. Are și el probleme, este departe de a fi ideal, dar există mai multe baze sportive bine întreținute, cum ar fi de exemplu cea din Gheorgheni, parcul sportiv Iuliu Hațieganu sau zona de pe Cetățuie, care e perfectă pentru o alergare la deal de dimineață. Încă nu știu altele 😁

    În Cluj mai apreciez faptul că marile bulevarde au piste de biciclete și practic tot drumul meu de acasă până la lucru se poate face pe o pistă care este și respectată de către șoferi, fără a avea stâlpișori sau borduri care să o separe de restul traficului. Nu spun că șoferii nu ar fi necivilizați dacă ar putea, dar ghici ce, în Cluj poliția își cam face treaba și dă foarte multe amenzi. Până și pietonii traversează pe verde.

    Dincolo de Cluj am auzit că și Brașovul e un oraș frumos și liniștit pentru sportivi, mai ales pentru cei care fac downhill vara și snowboard iarna sau cel puțin așa mi-au spus prietenii care stau acolo.

    Am mai avut ocazia să locuiesc în Stuttgart – Germania timp de vreo 3 ani și chiar dacă acesta este considerat un oraș cu infrastructură slabă pentru bicicliști, acum 14 ani era cu vreo 50 de ani înaintea Bucureștiului de azi. Totul pleacă de la educație, nu am fost niciodată claxonat cât am mers cu bicicleta pe acolo (și mergeam zilnic vreo 20 km), chiar dacă stăteau după mine la deal autobuze și multe mașini. Apoi, când vedeam asta, mă dădeam și eu din drum. 

    Respectul are o ecuatie foarte simplă: oferă-l și ți se va da înapoi… presupunând că nu ești în București

    Mai are sens sa vorbesc de calitatea aerului și cum îți afectează respirația și ritmul cardiac în timpul efortului?

    Presupun că există multe orașe prietenoase cu oamenii dar știu că Bucureștiul este inamicul lor sau cel puțin așa simt eu ca bucureștean, născut și crescut aici. Propun un concept care poate există deja dar în acest moment mi se pare potrivit să-l implementăm: schimbarea orașului într-unul pentru oameni, nu în ciuda lor. 

    Surse foto: Mihnea Ghilduș, Shutterstock

    Recente

    Când mami aleargă. Copiii sunt extrem de pricepuți în a urma exemple.

    Se spune că obiceiurile bune se învață acasă. Sau în copilărie. La mine nu a ținut asta.

    Creativitatea se naște din haos și se hrănește cu disciplină

    Aici la Sport ID ne zbenguim pe terenul de joacă al oamenilor sportivi și ne-sportivi, antrenați la minte și cu aspirație către...

    Camino de Santiago sau 800 km de gânduri

    Căutarea de sine a omului îmbracă multiple forme de mii de ani, de la stat în pustietate până la escaladat munți sau...

    Hai România! – acum și la triatlon, cu Antoanela Manac

    Triatlonul este un sport tânăr la nivel mondial, atât pentru amatori cât și pentru profesioniști. Dacă în România întrebi orice om “normal”:-) ...

    RECOMANDĂRI

    Ce a însemnat pentru mine Carpathia Trails 2019? A fost primul meu maraton montan unde m-am înscris folosind același principiu pe care...
    Chiar dacă sezonul la biciclit s-a deschis de ceva timp, dependența de virtual cycling este incurabilă și încă mă încăpățânez să-mi închid temporar abonamentul pe platforma de ciclism virtual.
    Ziua a început să se micșoreze iar dimineața e tot mai frig, e clar că încet-încet se va instala vremea de stat la gura sobei și depănat amintiri sau nu…!

    Abonare la newsletter

    Intră în clubul SportID. Te așteaptă noutăți, oferte și multe surprize.