fbpx
marți, august 16, 2022

Ultimul Carpathian

Îmi aduc aminte cu plăcere de start. Drumul cu autocarul de la Cheile Grădiștei la Șimon a fost tare frumos. Senzație de...
More

    #CUMSĂ – ÎNVEȚI SĂ SCHIEZI CORECT

    2020 nu a fost cel mai bun an să înveți sporturi noi sau să te perfecționezi în cele deja practicate, din motive lesne de înțeles. Dar cum partea plină a paharului trebuie mereu privită sau măcar amintită, anul se poate încheia în forță, direct pe pârtie, dacă și vremea va fi de partea noastră. 

    Schiul este unul dintre cele mai complexe și mai frumoase sporturi, de o eleganță asemănătoare cu cea a ciclismului. Și nu e de mirare că sunt două sporturi care merg mână în mână. De altfel, mulți cicliști profesioniști aleg să își petreacă iernile cu clăparii în picioare, pe pârtie, iar alții au devenit cicliști profesioniști după ce în tinerețe au practicat schiul de performanță. Însă înainte să îți iei prietenul care a copilărit la munte și a schiat încă de dinainte să meargă, nu uita că ai o vârstă, la fel și oasele și tendoanele tale, dar mai important de atât, este bine să înveți corect să stai pe schiuri, dar și regulile pe care trebuie să le respecți pe pârtie.

    Am stat de vorbă cu Florin Petrescu, monitor acreditat de schi, despre modul în care poți evita cele mai frecvente greșeli și accidentări.

    Florin Petrescu

    Cursurile cu un monitor nu sunt bani aruncați

    Poate din cauza banilor, poate din cauza neîncrederii, mulți oameni preferă să învețe să schieze cu ajutorul prietenilor care deja fac asta sau mai rău, cu ajutorul internetului. Deși nu spune nimeni că nu poți ajunge să schiezi dacă faci asta, ai toate șansele să o faci incorect. 

    ”Schiul este un sport complex, cu multe poziții și mișcări pe care trebuie să le înveți pentru a putea schia corect. Un schior care schiază corect are tot timpul control asupra mișcărilor sale și astfel, se bucură de alunecarea pe schiuri în timp ce minimizează riscul de a se accidenta pe el sau pe alții. Un schior autodidact, poate ajunge la rezultate bune, dar probabil după mai mult timp decât dacă ar învăța cu un instructor. Probabilitatea este foarte mare să învețe greșit. Odată ce ai învățat greșit, este mult mai greu să corectezi pozițiile și mișcările necesare pentru controlarea schiurilor, chiar și cu un instructor. Un monitor autorizat cunoaște metodologia de predare a schiului alpin – ordinea exercițiilor, corectarea pozițiilor și a mișcărilor, alegerea corectă a pârtiilor și a nivelului acestora, în funcție de nivelul celui sau celor care învață.”

    Poți să înveți să schiezi într-un weekend, dar nu e suficient

    Chiar dacă fac alegerea bună de a învăța cu ajutorul unui monitor, mulți cred că după un weekend au toate cunoștințele acumulate și nu le mai trebuie decât experiență. Cel mai bine este să repeți cursurile, preferabil cu același instructor, timp de mai multe weekenduri la rând, dacă nu chiar un sezon întreg. 

    ”Cel mai probabil, după un weekend (2 zile) în care înveți cu un monitor între 2 și 4 ore pe zi, vei putea schia pe o pârtie ușoară, dar asta e doar începutul.”

    Relația cu monitorul trebuie să fie una de colaborare

    Odată ce ai hotărât să înveți să schiezi cu un monitor de schi, nu te sfii să-i pui întrebări despre orice nelămurire pe care o ai. Însă nu insista să te ducă după prima coborâre reușită direct pe pârtia cu nivel mare de dificultate. El va ști cel mai bine ce faci corect și ce trebuie să exersezi de mai multe ori.

    ”Ședințele se stabilesc de comun acord între monitor și elev în ceea ce privește durata și frecvența. Intensitatea exercițiilor o decide monitorul în funcție de abilitățile elevului. La început, un monitor verifică rapid echipamentul, evaluează nivelul elevului și, în funcție de ce îi spune elevul că vrea să facă, începe exercițiile. Unii vor mai multe exerciții pentru perfecționare, alții vor să aibă cu ei un ghid pe pârtie.

    Nu te duce la prima ședință echipat complet

    Alegerea greșită a echipamentului poate fi la fel de problematică ca și învățarea fără un instructor. La fel ca în ciclism sau alergare, echipamentul corect poate face diferența dintre o experiență plăcută și una pe care nu ai vrea să o mai repeți. 

    ”Pentru prima experiență recomand închirierea din două motive. Există foarte multe modele de schiuri și clăpari. La bețe să zicem că nu e atât de complicat, doar să știi să alegi înălțimea potrivită. Pentru schiuri și clăpari, un centru de închirierea îți poate explica ce fel de clăpari îți trebuie și ce fel de schiuri.

    Clăparii reprezintă cea mai importantă parte din echipament. Ei realizează transferul mișcării și presiunii de la nivelul corpului la nivelul schiurilor. Totodată trebuie să fie suficient de rigizi, potriviți ca mărime, dar și confortabili pentru a avea o experiență plăcută. Achiziționarea unui echipament de schi necesită unele cunoștințe pe care un elev nu le are fără să fi schiat vreodată. Chiar și așa, recomand achiziția în prezența unei persoane care poate acorda sfaturi referitoare la tipul de echipament ales și motivele pentru alegerea făcută.”

    Cele mai frecvente greșeli în alegerea echipamentului

    Clăparii – sunt luați prea mari pe motiv că sunt inconfortabili, dar până la un punct, există un nivel de disconfort mai mare decât la o pereche de încălțări sport

    Schiurile – există o multitudine de lungimi și modele de schi, pentru diferite stiluri de schi. O persoană neavizată poate face foarte ușor o alegere greșită – un model prea lung sau proiectat pentru schi înafara pârtiei, unde forma diferă foarte mult de un schi pentru pârtie. De asemenea, schiurile sunt construite și pentru nivelul schiorului și poți alege un schi foarte performant pentru un începător, ceea ce reprezintă o alegere greșită din cel puțin două puncte de vedere. Un începător nu va ști să facă diferența între un schi bun și unul slab, iar un schi performant necesită și un nivel ridicat de pregătire pentru a fi controlat

    Ce să verifici dacă vrei să îți cumperi echipamentul

    Clăparii – au un indice ”Flex” care reprezintă rigiditatea clăparului. Cu cât e mai rigid, transferă mișcarea mai bine că tre schi, dar devine și mai inconfortabil. Valorile încep de la sub 50, un clăpar foarte moale, 90 – 100, un clăpar recomandat chiar și pentru începători, 130 pentru schiori avansați sau competiții

    Schiurile – se aleg în funcție de nivelul schiorului, fiecare producător are recomandări în acest sens pe site. Lungimea pentru schiuri de pârtie e bine să fie cu 10-15 centimetri mai mică decât înălțimea celui care le va folosi. Raza schiurilor pentru începători trebuie să fie undeva între 11 și 14, pentru că va rezulta într-un control sporit pentru un începător, prin realizarea mai ușoară a virajelor.

    Bețe – cu clăpari în picioare, pe zăpadă, un băț ținut de mâner cu brațul lipiti de corp și sprijinit pe zăpadă ar trebui să ne aducă poziția dintre braț și antebraț la un unghi de 90 de grade (cotul să facă un unghi de 90 de grade)

    Răzvan Lupuhttps://www.sportid.ro
    Dependent de sport de la vârsta de 4 ani. Practicant de înot de performanță până la 20 de ani. Acum, sportiv amator de ocazie (rară). Mereu hotărât că ”iarna asta învăț să schiez”.

    Recente

    JURNAL – Island Peak 6189m și Tenzing & Hillary Everest Marathon – Partea 2

    Ziua 14 Dimineața ne-a găsit cu o ninsoare de iarnă, un cer înnorat, mic dejun târziu și plecare către...

    #POVEȘTIDEOAMENIMARI – VIAȚA DE TRIATLONIST AMATOR ȘI NOMAD

    Ce au în comun viața de triatlonist amator cu cea de nomad? La o primă vedere pare că nimic nu face ca...

    #CUMSĂ te apuci de SwimRun. Nici asta nu e pentru tine.

    Nebunia asta s-a născut în 2002, într-un loc mai mult decât neobișnuit (un bar din Stockholm), când niște prieteni care își vedeau...

    RECOMANDĂRI

    Chiar dacă sezonul la biciclit s-a deschis de ceva timp, dependența de virtual cycling este incurabilă și încă mă încăpățânez să-mi închid temporar abonamentul pe platforma de ciclism virtual.
    Ce a însemnat pentru mine Carpathia Trails 2019? A fost primul meu maraton montan unde m-am înscris folosind același principiu pe care...
    E suficient să răsfoiești internetul, Netflixul sau revistele de modă și îți dai seama că sunt în vogă super-eroii. Și îți vine...

    Abonare la newsletter

    Intră în clubul SportID. Te așteaptă noutăți, oferte și multe surprize.