duminică, aprilie 18, 2021

Stații de autobuz sportive la Cluj

În timp ce anul pandemiei COVID ne limita tuturor libertatea de mișcare, la Cluj se deschidea, în toamna 2020, un proiect experimental – Biletul de Sănătate - care îi încuraja pe oameni să facă sport în timp ce așteptau autobuzul, recompensându-le exercițiile fizice cu bilete de călătorie free.
More

    It is not the mountain…

    Ca ziua să vină și Soarele să răsară, trebuie să existe noapte – preferabil, nu noaptea minții, adusă de frică.

    Dacă mă ia oarecine deoparte și îmi chestionează relația cu frica, ar putea ajunge repede la concluzia că sunt un om curajos. Și, totuși, există un singur loc în lumea asta care m-a învățat, ca nimeni altcineva din lume, ce înseamnă frica și ce putere are, cum paralizează simțuri, membre, mintea, cum ucide orice e frumos și, mai ales, cum aduce întunericul și noaptea… în mine. Departe de oameni, de rutina zilnică, de griji și îngrijorare, în munți s-a găsit frica să mi s-arate. Nimic nu s-a potrivit până la Munte să mi-o oglindească atât de limpede și să mă urmărească, oricât mi-ar fi fericirea de mare. 

    It is not the mountain we conquer but ourselves – Edmund Hillary.

    Foto: Bianca Cenușe

    30 decembrie 2020, ora 22:00, pornesc alături de Matei, jumătatea mea mai bună, din confortul cabanei aflată în inima Bucegilor, de lângă prieteni dragi, de lângă căldura focului de lemne și fericirea copiilor din jur, mai sus în Munte (spre Vf. Tătaru, mai precis). Luna e plină, noaptea nu e pișcător de geroasă, vântul bate, dar nu lovește, zăpada stă și nu-i semn să o ia la vale, iar noi o luăm din loc, la invitația lui Matei, care găsise cu câteva ore înainte, la o porție Dumnezeiască de ski de tură, locul perfect de campat. Urma să ne trezim cu ochii în Leaota, Crai, Iezer – Păpușa și, dacă era senin, chiar Făgăraș – asta pe o parte, pentru că de cealaltă vedeai toată valea Strungii, Padina și dincolo de ea Cota 2000, Babele cu Sfinxul, Coștila și alte înălțimi. Romantic, la prima (a doua și a treia) vedere și aventuros, după cum ne sunt inimile. Și, totuși, noaptea mi-a dat și un al treilea însoțitor.

    Foto: Bianca Cenușe

    Pădurea de lângă cabană ascunde bârlogul ursului și al imensei ursoaice (pe care am avut anterior plăcerea să o cunoaștem), iar poteca noastră, deși bătătorită, trecea prin vecinătatea lor o vreme. Suficient cât să îmi iau inima în dinți, să strig la îngeri și la Sfinți, să vorbesc cu Matei de parcă între timp ar fi surzit un pic și să ne îndreptăm în noapte, la o oră jumătate de mers în ritmul nostru (Padina – Vf. Tătaru) către mult-râvnitul loc de campat. Frica aduce noaptea minții și cu cât priveam mai mult înainte, în lumina Lunii și a frontalei, spre înălțimile din zare, cu atât decupam din brazii îndepărtați urși, din orice mișcare un lup (doi sau trei), aflat(-ți) la plimbare. Inima mai uita câte o bătaie și orice oprire (fie ea de hidratare, de ridicat glicemia sau de dat jos un layer) mă așeza în vecinătatea celui de-al treilea însoțitor, care mă privea fericit și împlinit. Se hrănea cu poftă din toată noaptea care era în jur și avea grijă să mă țină la limita răbdării, dar însă fără să aibă habar, și un pic mai aproape de Dumnezeu. În sinea mea, cu cât voia să mă stăpânească mai tare, cu atât strigam la îngeri și la Sfinți. Iată, draga mea frică, cum ajung eu să îți mulțumesc că de fiecare dată mă întorci aici, unde sufletului îi e cald și bine.

    Așa înaintam noi în noapte, către Vf. Tătaru, mai mult trei decât eu cu Matei, mai mult grăbit, decât într-un ritm chibzuit (vorbesc doar de mine aici), încercând să fug de ce părea că e în jurul meu și nu adânc ascuns în mine. Frica în Munte m-a urmărit ani la rând, și-a desăvârșit mijloacele și-a găsit cele mai proaste momente să apară (de la replica unui prieten, „aoleu, nu coborârea asta”, până la ceea ce ochii au croit, de cele mai multe ori, greșit). Și totuși, într-o trântă continuă, am mers înainte, încercând să stau alături de Matei, prin gheață și lovită de vântul care se întețea cu cât urcam mai sus și mai sus. Nu era încă Himalaya, dar era o altă Himalaya de cucerit.

    Foto: Bianca Cenușe

    Locul de campare, gata bătătorit, a părut feeric, până la prima lovitură de vânt. Ne-am privit, din căldura gecilor de puf, ușor dezamăgiți, am lăsat rucsacii jos, am așteptat o posibilă domolire și când am văzut că stâncile din vecinătate nu ne păzesc, că direcția vântului s-a schimbat, am decis să ne coborâm un pic… standardele și să încercăm să înfigem cortul mai jos. 

    A doua încercare nu a fost nici ea biruitoare. Răbdarea-mi, și așa puțină de fel, a început să se depărteze și mai tare, zăpada afânată în locul plat pe care l-am găsit câțiva zeci de metri mai jos, nu ne era de mare folos, iar întrebarea lui Matei, „ce vrei să facem?”, nu mă ajuta deloc. Trecuse deja o jumătate de oră de orbecăit prin noapte, vântul lovea, viscolea, corpul și mintea îmi erau slăbite de somn și de frică, dar undeva în mine, încrederea și dragostea au luminat. Am văzut împreună atâtea apusuri și răsărituri de la înălțimi, chiar și în anul ăsta beteag pe care urma să îl încheiem împreună într-un mod memorabil, încât: lumina a strălucit în întuneric și întunericul nu a cuprins-o

    Foto: Bianca Cenușe

    De multe ori în Munte frica s-a ridicat în minte și în mine, de multe ori m-a împiedicat pe poteci, mi-a dat fiori serile prin pădure, dar aproape de fiecare dată, am primit curajul și resursele să privesc un pic mai departe de ea, iar asta, la miezul nopții, în primele minute ale ultimei zile din 2020 însemna să nu ne dăm încă bătuți și să găsim un loc din care să ne bucurăm de ultimul răsărit din anul lui „trebuia să fie”. Așa că i-am zis jumătății mele mai bune că am observat în șa un vânt mai domol și că am putea încerca. Desigur, poate că nu e piscul cel mai înalt, poate că vederea nu este cea mai bună, dar măcar planul nostru putea avea sorți de izbândă, așa că am mai coborât un pic, am încercat din nou să ancorăm cortul, de data asta am scos mănușile și am bătătorit zăpada în jurul cuielor, am folosit și bețele lui Matei pentru a stabiliza și mai mult ancorarea, numai-numai să stea. Am umflat saltele, am desfăcut sacii de puf, am mai băut o gură (două sau trei) de ceai ca să ne dezmorțim, ne-am lipit plasturi termici și ne-am băgat în cort sperând ca vântul să nu îl îndoaie și nici Matei, care era „ușor” în bătaia vântului – cortul nostru nu era de iarnă -, să nu înghețe… prea tare. 

    Foto: Bianca Cenușe

    Nu pot spune că a fost o noapte de vis, dar a fost o aventură de neuitat. Chiar și așa, am reușit să ciupim câteva ore de somn, iar când alarma ceasurilor a sunat la 7:30 și am deschis ușa cortului, fix atunci când rozul se împletea cu albastrul, când tot ce vedeai era albul roziu al zăpezii, iar vântul, mut de uimire și el, tăcea, când Luna argintie a mai stat un pic pe cer înainte să plece, am simțit că tot efortul stăpânirii, că tot curajul de a birui, că toate rugile s-au împlinit… cu rost. 

    Foto: Matei Buță

    Doar acela care după o noapte mai noapte decât noaptea se trezește înaintea primei raze de lumină, cu nădejdea că Soarele va răsări curând și el e încă acolo să îl întâmpine, viu și mut de uimire în fața marelui miracol, doar acela poate să știe de ce răsăriturile în Munte mă găsesc mereu în lacrimi și în rugăciune, de ce aleg să nu aleg frica, ci să privesc curajoasă înainte. Mulțumesc, Matei, pentru tot!

    (La coborârea de a doua zi, la 10 – 15 minute mai jos, am găsit strașnice urme de urs, care s-a bucurat și el de noapte… dar nu și de noi.)

    Cover foto: Matei Buță

    Bianca Cenușe
    Bianca Cenușehttps://www.sportid.ro
    Scenarist de film la bază, dar om de comunicare din nevoie, mă hrănesc din pasiuni: pentru munte, natură, călătorii și motor, după voie.

    Recente

    Stații de autobuz sportive la Cluj

    În timp ce anul pandemiei COVID ne limita tuturor libertatea de mișcare, la Cluj se deschidea, în toamna 2020, un proiect experimental – Biletul de Sănătate - care îi încuraja pe oameni să facă sport în timp ce așteptau autobuzul, recompensându-le exercițiile fizice cu bilete de călătorie free.

    These Boots Are Made For Walking 202,1k. Povestea celor 202,1 kilometri parcurși în 48 de ore la Humans Walkathon

    Pe 19 martie s-a dat startul celor mai altruiști pași la Humans Walkathon, o călătorie caritabilă dedicată strângerii de fonduri pentru copiii din Autism Voice.

    ROBERT GLINȚĂ, ÎN LINIE DREAPTĂ CU PREGĂTIREA PENTRU JOCURILE OLIMPICE

    După dezamăgirea anulării competiției din Japonia din cauza pandemiei și infectarea cu noul coronavirus la finalul lui 2020, lucrurile au revenit pe făgașul normal în 2021 pentru Robert Glință.

    LIONHEART 2020 – O ÎNTRECERE CU DEMONI, CU SINE ȘI CU “PRIETENI”

    3000 de metri. Mă uitam la balizele alea, ultimele două parcă erau în Turcia, așa de departe păreau.

    RECOMANDĂRI

    În timp ce anul pandemiei COVID ne limita tuturor libertatea de mișcare, la Cluj se deschidea, în toamna 2020, un proiect experimental – Biletul de Sănătate - care îi încuraja pe oameni să facă sport în timp ce așteptau autobuzul, recompensându-le exercițiile fizice cu bilete de călătorie free.
    Când au avut curaj să pună bazele unui club de baschet, în 2019, Florentina Uță și Cecilia Ionescu nu s-au gândit nici...
    Alimentația sănătoasă și sportul sunt două dintre cele mai importante ingrediente pentru o viață împlinită.

    Abonare la newsletter

    Intră în clubul SportID. Te așteaptă noutăți, oferte și multe surprize.