duminică, aprilie 18, 2021

Stații de autobuz sportive la Cluj

În timp ce anul pandemiei COVID ne limita tuturor libertatea de mișcare, la Cluj se deschidea, în toamna 2020, un proiect experimental – Biletul de Sănătate - care îi încuraja pe oameni să facă sport în timp ce așteptau autobuzul, recompensându-le exercițiile fizice cu bilete de călătorie free.
More

    LIONHEART 2020 – O ÎNTRECERE CU DEMONI, CU SINE ȘI CU “PRIETENI”

    3000 de metri. Mă uitam la balizele alea, ultimele două parcă erau în Turcia, așa de departe păreau. M-a cam luat frica. În dreapta stă Bogdan, cu mâinile încrucișate, se uită liniștit la mare. Îl doare la bască! La ce triatloane a făcut, asta e pistol cu apă pentru el. Bulgarii urlă, se agită, se îngrămădesc. Se pare că nu au auzit de covid. Ce să mai, nu există covid în Bulgaria, așa râdeam ieri cu Bogdan.

    Gata! Începe! Pun degetul pe butonul ceasului – 4, 3, 2, 1, goarna! Apăs, am pornit. Îmi spusese Ioniță mai devreme să nu mă încălzesc înainte. Este un triatlon lung, o să fie înotul încălzirea. Ce, nu-l ascult eu? Îngrămădeală mare în apă, se cam urcau bulgarii peste mine. Mă opresc o secundă să văd unde e baliza. Am reperat-o și am pornit. Mai ușor la început, să intru în ritm, cu grijă să nu mă “ard”. Aveam de înotat de două ori un dreptunghi lung cât o zi de post. Ca de obicei, mă poziționez undeva în lateral să scap de aglomerație. Am făcut prima tură, știi ceva, hai că merge. Lent, dar merge. Intrasem într-un ritm de confort, uitasem că sunt 3000 sau 1000 sau 4000 de metri. La a doua întoarcere, m-am atins de singura meduză care era în Marea Neagră. Scârba naibii, toată ziua m-a pișcat de brațul drept.

    LA COBORÂREA GREA DE CARE VORBEAU BULGARII, EU CU FULUL COBORAM CA ÎN FOTOLIU

    Gata! Afară din apă. Hai, că nu a fost așa de rău. De fapt era. “Pace” mai slab decât îmi propusesem, dar asta e. Lângă mine, Răzvan. Ce probabilitate! Eram patru români în tot triatlonul. Ne despărțim în tranziție, sar în pantofi, casca, vesta de hidratare și am pornit. Deja aveam ștanțat un zâmbet pe față. Am scăpat de apă. Dar sunt cam obosit, picioarele grele. Trece un băiat pe lângă mine, îi iau repede roata. Eh, mai bine! Începem să depășim alți concurenți. Prima urcare în asfalt, începusem să-mi dau drumul la picioare. Îl las pe tip și încep să depășesc pe urcare. Îmi place aici. 1, 2, 3, 4, …, 7, așa mai merge! Din spate apare o ștafetă, aveau numerele de concurs de altă culoare. Pac, în spatele lui. Las pe el să muncească, eu mai am. Și se termină asfaltul, pe la kilometrul 10-12 parcă, trebuie să vină coborârea grea de care vorbeau bulgarii. Nu prea era, trebuia să fii puțin atent, eu cu fulul coboram ca în fotoliu. Pe marginea drumului am dat de 3-4 concurenți cu pană. Cred că nu aveau gumele care trebuie sau nu știu ce naiba. Prea mulți în câțiva kilometri.

    UITE AȘA, PE NESIMȚITE, AJUNGEM LA KM 60

    Deja sunt pe plat de mult. Prind câte unul, stau puțin cu el, îl las și tot așa. Din spate apare un bulgar, de la individual. Merge bine, pare proaspăt. Mă pun moț în spatele lui și dă-i bătaie. Vorbesc cu el, află că-s român și îmi bagă un” stânga, dreapta, bere Ursus!“. Să cad de pe biclă de râs. A fost la Fără Asfalt, îmi zice. Perfect! El în față, eu în spate, mai depășim câteva ștafete. Vad în față un costum roșu. E Bogdan Ioniță, se leagă și el imediat de noi. Super! Am început să mai stau și eu la trena, să nu se supere băiatul pe noi. Uite așa pe nesimțite ajungem la kilometrul 60. Lungă tura, mai am încă 56, încep să mă dezmorțesc pe biclă. Geluri luam la 30 de minute, cum mi-am propus. Vine o urcare, mă simțeam bine. Mă ridic în pedale și îi dau un pic mai apăsat, mai mult să îmi dau drumul la picioare. Mă uit în spate, băieții sunt la 20 de metri. Hopa, păi hai atunci ! Și-i dau, au dispărut. Aveam profilul traseului lipit pe ghidon, știam că trebuie să vina punctul de alimentare principal al probei de biclă. Ajung pe asfalt și intru într-un sat. Alimentarea o găsesc în piațeta centrală.

    HAI CĂ NU E RĂU, NU E RĂU DELOC

    Ce nu înțelesesem eu era că de acolo trebuie să te întorci câteva sute de metri și apoi continuai cumva în dreapta. Sau stânga. Ce porcărie! Voluntarii îmi spun că trebuie să o iau înapoi, eu nu înțeleg, înjur dar pornesc. Din sens opus apar Bogdan și “stânga-dreapta” (Samuil îl cheamă). Trag tare să scap de ei, dar nu aveau treabă cu mine. Abia opriseră să se alimenteze. Căldură mare apropo, eu mai aveam ceva apă în backpack. În fine, găsesc punctul unde trebuia să fac dreapta, mă liniștesc. Deocamdată sunt încă pe asfalt, însă în urcare. Din spate apare un băiat. Tânăr, maximum 22 de ani. L-am văzut în piață, stătea la umbra, nu prea l-am băgat în seamă, credeam că e ștafetă. Mă depășește, pac, după el! Continuăm urcarea. În spatele nostru o mașină. Îl întreb: “mașină de suport? – Da, e tata!” îmi răspunde. Îl întreb dacă are cumva idee cum stăm în clasament (ne-au dat organizatorii module GPS cu live tracking, dați dracu’ bulgarii). Îmi răspunde că suntem locurile 4 și 5. “-14, 15?“ îl întreb. Nu, nu 4 și 5. Păi, hai atunci. Tot urcăm în asfalt, îi dau câteva pedale mai apăsat, mă uit în spate, ciuciu bicicleta, ciuciu mașină. Bun, deci 4. Hai, că nu e rău. Nu e rău deloc!

    ACOLO TREBUIA SĂ FAC DREAPTA, EU AM FĂCUT STÂNGA

    De aici am mers mai apăsat puțin, însă mă luptam cu căldura. Apa din spate era pe terminate. În sfârșit, ajung la un punct de alimentare. Ultimul! Speram să aibă sticle de 0,5, ca în piața, eu eram doar cu plosca în spate, pe biclă n-aveam bidon. Aveau apă doar în peturi de 5L, normal. Urlu, înjur, se uitau voluntarii la mine ca la urs. Se prinde unul de ce, văzând că încerc să îmi dau vesta jos, se apleacă “sub tejghea” și îmi întinde un pet de 1L. Îi mulțumesc recunoscător, iau apa și plec. Cred că arătam interesant prin hârtoape, cu o mână pe ghidon, cu una pe un PET-ul subțire, încercând să beau. Jumate pe mine, jumate băută, în fine, e bine! Mă prinde o ștafetă, încep să alerg cu el. Mă lasă în spate, mergea puțin mai tare decât îmi propuneam eu. El nu mai avea un semi de alergat. L-am prins în 10 minute, făcuse pană. Mut frate, nu înțelegea nimic. Mă dau jos, caut în borseta un cartuș de CO2, se uita la el ca la poarta nouă. Înjur, umflu eu roata și plec (degeaba, am aflat după cursă). Am urcat pe biclă și până în tranziție, nu m-am mai oprit . Mai puțin atunci când am greșit puțin traseul. Cam cu 15 kilometri înainte de finish, închideam bucla și reveneam pe asfalt, în traseul inițial. Acolo trebuia să fac dreapta, eu am făcut stânga, văzând marcaje pe ambele părți. Noroc că era drum drept. La 100 de metri m-am oprit și am așteptat vreo 20 de secunde. Știam că tocmai depășisem o ștafetă. Apare tipul, a făcut dreapta, după el!

    Ajung în tranziție. Mă aștepta Simona, îmi zice că sunt pe locul 3. Mă rățoiesc la ea, îi spun că pe 4, nu pe 3, mă lăsa în pace, nu se ceartă cu nebunul. Bicla în rastel, vesta jos, o uram pentru rana pe care mi-o făcuse la axilă, șosete, adidași, centura cu număr, 4 geluri și hai! Vai de steaua mea! Plumb! Abia mă târam! Noroc că ieri fusesem cu Bogdan cu bicicletele pe traseul de alergare. Merci încă o dată! Hai, că se poate. Sunt pe la kilometrul doi, într-o ușoară coborâre. Încep să meargă mai bine picioarele. Când, aud voci din spate. Mă uit, văd doi tipi, o ștafetă ceva îmi zic. Și aud: ”stânga, dreapta, bere Ursus!” Cum mama dracu’? În fine, e bun și locul 5 îmi zic. Mă prinde Samuil, îl durea la bască. Era la bustul gol, avea un pacer cu el care îi mai căra și apa pe deasupra! Trece de mine pe coborâre, schimbăm ceva amabilități și se duce ușor în față. Apare o mică urcare și îl văd că o ia la pas.

    NU AVEAM CHEF SĂ ÎMI STRICE ZIUA UN RAHAT DE CÂRCEL

    De aici îl tot văd pe urcări, tot dispare pe coborâri. Ajung pe o faleză foarte făină pe unde ne-au băgat organizatorii, se vedea marea, era superb. Asta dacă aveai ochi de peisaj și nu erai mort de oboseală. Cu 1 kilometru înainte, știam că vine un punct de alimentare. Să mă vedeți cum intru sub o umbrelă-cort peste 2 cupluri liniștite venite la picnic, agitând ca un sălbatic un flask să mi-l umple cu apă. Au râs săracii de mine. Hidratarea era la 50 de metri în față, după o curbă. În fine, după faleză este prima urcare mai lungă. Trebuia să ajungem la o atracție turistică, Beglik Tash se numește, nite stânci enorme, foarte frumos locul (îl văzusem ieri cu Bogdan pe îndelete). Pe urcare, îl mai vedeam sporadic pe Samuil. Însă pe coborârea de la Beglik dispare. L-am pierdut, am zis, asta e. Ajung pe o creastă, fix deasupra mării. Știam de ieri că trebuie să coborâm o potecă abruptă până pe plajă. Tot coborând și țopăind, mă iau crampele. Normal! Cobor șontâc, șontâc, nisip afânat, mai nasol, abia mergeam. Mi-am băgat picioarele și am luat un nurofen, nu aveam chef să îmi strice ziua un rahat de cârcel. Apoi un gel și încep să mă târăsc pe o urcare, ușor-ușor ajung pe plat într-o pădure de conifere. Aici, cumva, trebuia să fac un traseu dus-întors de câțiva kilometri până la un promontoriu. Era singura porțiune pe care nu o știam de ieri, ne prinsese ploaia și nu am mai făcut-o. Se mergea pe potecă, traseul nu prea era marcat acolo, eram puțin stresat să nu mă rătăcesc dar, na, era o singură potecă. Ajung la o răspântie, erau voluntari, îmi umplu flaskul cu apă, îmi arată direcția și, hai! Deja mă simțeam bine, gel, nurofen, plat, umbră, era bine. După 1,5 – 2 kilometri, după o curbă, mă trezesc față în față cu Samuil. “-Deja?” îl întreb. Ce deja, îmi zice el, imediat întorci. Aha, zic, pornesc și după altă curbă dau de Dimitar (Jimmy), un tip cu care mă împrietenisem anul trecut la Thassos MTB. Cu el am comunicat tot timpul până să vin la Lionheart. Îi pica fața când mă vede. Eram în aceeași categorie și știa că alerg mai bine decât el.

    EU ERAM PE 4 ACUM, TOCMAI ÎL DEPĂȘISEM PE DIMI

    “Salut!”, îi zic eu. “Salut!” și el, cu juma de gură. Și el, ca Samuil, avea însoțitor care îi căra apa. Îl las cu alergarea lui, eu o continui pe a mea. Într-un minut ajung pe faleză. Foarte frumos. Doi voluntari acolo îmi notează numărul, mă întreabă de apă. Lasă dracu’ apa, le răspund în română, am treabă cu băieții ăia. Pe Dimi îl prind într-un kilometru. Cum l-am depășit, începe să accelereze, să nu piardă pasul cu mine. Hmm, îmi zic, o să mă lupt cu el. Însă, ușor-ușor, îl lăsam în spate. Acceleram în curbe când nu mă vedea și la un moment dat, nu a mai apărut. Venea marea urcare! Știam ce am de făcut, aveam traseul în cap. Am alergat cât am putut și apoi am luat-o la pas. Nu se mai termina. Mai aveam 50 – 100 de metri din urcare, când îmi apare în fața “stânga-dreapta, bere Ursus”. Era singur, fără însoțitor. Eu eram pe 4 acum, tocmai îl depășisem pe Dimi.

    NU MĂ UIT ÎN SPATE, N-AM VOIE

    Se termină urcarea, vine coborârea, îl prind. Hai să vedem, îmi zic. Alergăm unul lângă celălalt, ne zâmbim politicos. Politicos accelerez puțin. Accelerează și el. Un pic mai tare eu, un pic mai tare și el. Mai tare eu, mai tare și el. Ăsta nu se lasă. Mai bag o fisă, mai bagă și el, încă una eu și parcă tropăiala din spate se cam stinge. Nu mă uit în spate, n-am voie! Plus că e plin de bolovani pe coborârea asta, eu alerg de-mi sfârâie calcâiele, nu vreau să-mi rup dracului dinții pe acolo. Hai, că e numai la vale, mai am 4 kilometri. Mă uit în spate, liniște, îmi vine să mă opresc puțin. Ba nu te oprești deloc, acum că ai ajuns pe locul 3.

    Ajung pe asfalt. Mai am 1 kilometru și ceva, coborâre lungă și dreaptă. Mamă, dar nu se mai termină. Alergam câte  30 de pași, îi număram și mă uitam în spate să nu mă prindă. Dar băiatul nu se vedea. Intru în sat, mai am câteva sute de metri, trec pe lângă Simona și Ana care se uitau nedumerite la mine de ce tot întorc capul înapoi. Simona avea trackerul pe telefon și știa că Samuil e la 1 km în spate.

    Ajung la sosire, mă cam clatin, îmi pune o voluntară medalia, vine Vj-ul și îmi spune “- Congrats you are the second place!“

    A avut dreptate Simona.

    Alex Cujbescu
    Alex Cujbescuhttp://www.sportid.ro
    Am 42 ani, sunt medic stomatolog. Am început triatlonul într-o joacă și acum viața mea are 4 componente: familie, muncă, prieteni, triatlon. Am tot timpul 24 de taburi deschise pe bike 24 iar cântarul de bucătarie este bun doar ca să vezi ce greutate are tija de șa...

    Recente

    Stații de autobuz sportive la Cluj

    În timp ce anul pandemiei COVID ne limita tuturor libertatea de mișcare, la Cluj se deschidea, în toamna 2020, un proiect experimental – Biletul de Sănătate - care îi încuraja pe oameni să facă sport în timp ce așteptau autobuzul, recompensându-le exercițiile fizice cu bilete de călătorie free.

    These Boots Are Made For Walking 202,1k. Povestea celor 202,1 kilometri parcurși în 48 de ore la Humans Walkathon

    Pe 19 martie s-a dat startul celor mai altruiști pași la Humans Walkathon, o călătorie caritabilă dedicată strângerii de fonduri pentru copiii din Autism Voice.

    ROBERT GLINȚĂ, ÎN LINIE DREAPTĂ CU PREGĂTIREA PENTRU JOCURILE OLIMPICE

    După dezamăgirea anulării competiției din Japonia din cauza pandemiei și infectarea cu noul coronavirus la finalul lui 2020, lucrurile au revenit pe făgașul normal în 2021 pentru Robert Glință.

    LIONHEART 2020 – O ÎNTRECERE CU DEMONI, CU SINE ȘI CU “PRIETENI”

    3000 de metri. Mă uitam la balizele alea, ultimele două parcă erau în Turcia, așa de departe păreau.

    RECOMANDĂRI

    În timp ce anul pandemiei COVID ne limita tuturor libertatea de mișcare, la Cluj se deschidea, în toamna 2020, un proiect experimental – Biletul de Sănătate - care îi încuraja pe oameni să facă sport în timp ce așteptau autobuzul, recompensându-le exercițiile fizice cu bilete de călătorie free.
    Când au avut curaj să pună bazele unui club de baschet, în 2019, Florentina Uță și Cecilia Ionescu nu s-au gândit nici...
    Alimentația sănătoasă și sportul sunt două dintre cele mai importante ingrediente pentru o viață împlinită.

    Abonare la newsletter

    Intră în clubul SportID. Te așteaptă noutăți, oferte și multe surprize.