fbpx
joi, octombrie 6, 2022

Ultimul Carpathian

Îmi aduc aminte cu plăcere de start. Drumul cu autocarul de la Cheile Grădiștei la Șimon a fost tare frumos. Senzație de...
More

    Nu Finisher 2020, Beginner 2021.

    Cu 10 zile înainte să se încheie cel mai hulit an pe care l-am cunoscut, m-am tuns. Scurt de tot. Atât de scurt încât Lia, fetița noastră de 3 ani a plâns. Pare trivial în contextul 2020, dar vreau să spun ceva cu asta.

    Simbolismul părului scurt, mai ales la femei, nu încape în tomuri întregi. Sunt sute de Elle și Cosmopolitan care te laudă pentru curaj, dar nu te încurajează să faci asta, căci convenția socială e că noi avem un păr lung, bogat, încântător. Și eu m-am tuns. Scurt de tot. 

    Ei bine, alegerea mea are aceleași motivații ca ale tuturor fetelor care se tund pe lumea asta. Am vrut să punctez o despărțire dintr-o relație toxică. Am vrut să se știe că evadez și aleg o nouă realitate pentru mine. O viața fără “mi-e frică”.

    În 2020, frica prea a fost constantă în viața mea. Mi-a fost frică mai întâi pentru Lia, apoi m-am liniștit. Mi-a fost frică pentru ai mei și nu m-am mai liniștit. Mi-a fost frică pentru mine și pentru prieteni și pentru lume.

    Cred că Doamne-Doamne a zis “Băbăieți, voi nu înțelegeți care-i treaba. Degeaba vă dau incendii, topirea calotei glaciare, Greta și terorism. Tot nu vă prindeți că nu mai merge așa. N-ați văzut îndeajuns de multe filme cu sfârșitul lumii? Sau știți că trebuie să schimbați ceva și nu știți cum. Bine.”

    Și ne-a dat Covid, ca să avem un an de retreat self-imposed, de hardcore Vipassana, la finalul căruia se aleg cei care mai scot capul la suprafață și se uită în oglindă zâmbind cu drag pentru ceea ce vad, căci au învățat calea spre iubire, încredere, bine și lumină și cei care nu. Covidul a fost ca un cancer care a crescut excesiv orice călcâi al lui Ahile – orice durere, lipsă, supărare, neîncredere a atins cote astronomice, de ne-am sufocat în anxietăți și atacuri de panică. La finalul lui, acum când ne agățăm de speranța lui 2021, trebuie să întoarcem balanța.

    De altfel, sunt super recunoscătoare pentru cum am reușit să navighez prin anul asta: ne-am descurcat să avem cam de toate. Și niște vacanță, cu prieteni noi și vechi, și familie din când în când, după testări, și grădiniță, chiar și drojdie de Paște, când erau rafturile magazinelor goale mai ceva ca pe vremuri, ca să fac primul cozonac din viața mea. Dar totul a fost presărat cu frică.

    Da, căci dânsa a venit tiptil încă din ianuarie, pe vremea când se întâmpla ceva rău doar departe, în China. Prin februarie, când ne organizam vacanța de vară, mi-am convins prietenii să stăm într-o vilă doar a noastră, să călătorim cu mașina către aceeași Grecie din fiecare an, dar pe continent, nu în insule, ca să nu mai luam bac. Eram precaută pentru că mi-era frică. S-a dovedit că am ales bine, că așa am avut parte de o super vacanță de două săptămâni la mare și la soare.

    Din martie, am simțit și mai bine că trăiesc cu sabia lui Damocles deasupra capului și uram sentimentul pe care îl aveam din secunda în care mă dezmeticeam, dimineața.

    Dar tot de atunci, din primăvară, am început să apreciez lucruri pe care le treceam cu vederea înainte: fără să știu, eram deja în retreatul de care vă spuneam mai devreme, începuse auto-scrutinizarea și mă bucuram deja de fiecare frunzuliță verde, de gesturi mici și scurte momente de bine. 

    Apoi lunile au tot trecut și eu, ca tot omul care se obișnuiește cu orice odată cu trecerea timpului, din ce în ce mai desprinsă de știri și cu o doză constantă de banală gândire pozitivă și un ritual zilnic ce includea sport, flori, frumos și ceva meditație, am început să întorc balanța. Frica nu mă mai copleșea, era doar o emoție, prezentă acolo, în amalgamul celorlalte.

    Omenirea a dus-o rău de tot anul ăsta. Cred că vibrațiile alea înalte, aduse de bucurie și bine au fost o raritate și pământul a trăit într-o pâclă de negativism și nebunie, de joasă speță. Au ieșit la suprafață toate bubele și toate stihiile. Sper să se schimbe asta la anul. Sper că am trecut de Evul Mediu și intrăm într-o Renaștere mai luminoasă și mai constructivă. Eu una sigur o să aduc o bocceluță de optimism și o să dau și la alții.

    Așa ca da, asta am făcut: cu 10 zile înainte să se termine anul, am tăiat cu foarfeca părul și am sfârtecat săculețul cu frică. L-am făcut bucățele și mi-am hrănit demonii, deveniți cățeluși, cu el.

    Hai, 2021, hai viață, bring it on! Sunt pregătită!

    Ruxandra Hristescuhttps://www.sportid.ro
    Săgetător într-un zodiac, dragon în altul și totuși tind către echilibru. Practic parentingul de trei ani și mindfulness-ul când și cum se poate.

    Recente

    CE E IRONMAN ȘI DE UNDE VINE EL?

    Pentru unii IronMan e un super-erou, personaj de benzi desenate și film. Pentru alții e și super-erou și vis.

    Când mami aleargă. Copiii sunt extrem de pricepuți în a urma exemple.

    Se spune că obiceiurile bune se învață acasă. Sau în copilărie. La mine nu a ținut asta.

    Creativitatea se naște din haos și se hrănește cu disciplină

    Aici la Sport ID ne zbenguim pe terenul de joacă al oamenilor sportivi și ne-sportivi, antrenați la minte și cu aspirație către...

    Camino de Santiago sau 800 km de gânduri

    Căutarea de sine a omului îmbracă multiple forme de mii de ani, de la stat în pustietate până la escaladat munți sau...

    RECOMANDĂRI

    Ce a însemnat pentru mine Carpathia Trails 2019? A fost primul meu maraton montan unde m-am înscris folosind același principiu pe care...
    Chiar dacă sezonul la biciclit s-a deschis de ceva timp, dependența de virtual cycling este incurabilă și încă mă încăpățânez să-mi închid temporar abonamentul pe platforma de ciclism virtual.
    Ziua a început să se micșoreze iar dimineața e tot mai frig, e clar că încet-încet se va instala vremea de stat la gura sobei și depănat amintiri sau nu…!

    Abonare la newsletter

    Intră în clubul SportID. Te așteaptă noutăți, oferte și multe surprize.