duminică, august 1, 2021

ROBERT GLINȚĂ, ÎN LINIE DREAPTĂ CU PREGĂTIREA PENTRU JOCURILE OLIMPICE

După dezamăgirea anulării competiției din Japonia din cauza pandemiei și infectarea cu noul coronavirus la finalul lui 2020, lucrurile au revenit pe făgașul normal în 2021 pentru Robert Glință.
More

    PRIETENIA MEA CU SPORTUL – O RELAȚIE COMPLICATĂ

    Se spune că nu e bine să ai o legătură instabilă cu alcoolul, tot așa e și cu sportul. Relația mea cu sportul până la vârsta de 36 de ani a fost aproape inexistentă. Au fost câteva ciocniri dezastruoase care m-au făcut să cred că nu putem fi nici măcar amici de ocazie, cât despre prietenie nici nu se punea problema.

    PĂRINȚII MEI AU GĂSIT IMEDIAT SOLUȚIA SALVATOARE

    Prima mea amintire legată de sport este ora de educație fizică de unde am fugit mâncând pământul. Profesoara de sport țipa atât de tare încât o auzeam și de acasă (școala mea era exact lângă blocul în care locuiam). Am urcat scările gâfâind și le-am spus părinților că nu mai merg la școală. Asta a fost prima și ultima oră de sport la școală. Părinții mei au găsit imediat soluția salvatoare: scutire de sport. Nu a fost greu să faci asta pentru un copil operat la ureche la vârsta de 3 ani, cu probleme de echilibru, cifoscolioza (și în general suferind de o neîndemânare colosală legată de orice însemna mișcare).

    O vreme m-am simțit norocoasă, privind cu aroganță cum colegii mei săreau capra sau calul (nu mai țin minte exact cum îi spuneam, dar știu sigur că încercarea mea de a sări s-a soldat cu o căzătură cu fața la pământ), cum săreau în lungime (nici nu se punea problema cu coloana mea șubredă), cum dădeau ture de curtea școlii (după o tură simțeam că mă sufoc). Sentimentul meu de superioritate era bine hrănit de părinții care îmi spuneau: tu ești bună la matematica și la româna, sportul e pentru proști. Și uite așa în capul meu lipsa sportului a început să fie asociată cu inteligența.

    NU MĂ IDENTIFICAM CU NICIUNUL DINTRE GRUPURI

    În momentul în care am aflat că trebuie să fac gimnastică medicală am simțit că norocul meu se năruiește (poate dacă mi-ar fi spus cineva că o să fac kinetoterapie aș fi fost mai cooperantă). Chinul acesta se petrecea într-o sală mică în cadrul policlinicii din cartier, unde mirosul de parchet antic și praful mă făceau să tușesc (da, sufeream și de alergie la praf, polen, căpșuni, frunze). Acolo mă întâlneam cu alți copii care purtau corset și cu oameni în vârstă cu diverse afecțiuni iar eu nu mă identificam cu niciunul din grupuri. 

    Frustrările mele se citeau în bășicile din palme de la atâta atârnat la spalier, în tricourile pline de praf după exercițiile de târât pe bancă sau pe jos, în sudoarea amestecată cu miros de spital și de boală. Cu timpul aici a devenit zona mea de siguranță în comparație cu ora de educație fizică. Aici nu îmi luam notă mică pentru că nu puteam să sar capra și nu râdea nimeni de mine. Eram chiorul în țara orbilor chiar dacă tremuram ca o piftie când ridicam genunchii la piept, atârnata de spalier.

    NIMENI NU POVESTEA CĂ AU STAT ORE ÎN ȘIR ÎN SOARE SAU CĂ SUNT OBOSIȚI

    Scutul meu infatuat sub care ascundeam frica de batjocura colegilor și țipetele profei de sport s-a topit brusc într-o frumoasă zi de vară. Școala era învăluită într-o forfotă de nedescris: toata lumea se pregătea pentru parada de 23 august. Toți copiii mergeau pe stadion să facă repetiții și lipseau motivat de la ore, iar la final de zi primeau ciocolată și Pepsi. Excepție făceau cei corigenți și cei scutiți de sport. După ce că eram nevoită să rămân la școală după ore mai trebuia să suport și extazul colegilor care se întorceau îmbujorați, glumind și povestind cum au primit bunătăți. Nimeni nu povestea că au stat ore în șir în soare sau că sunt obosiți.

    De supărare m-am lăsat selectată și eu la Cântarea României alături de colegii de chitară, unde am cântat un cântec patriotic dar și un cântec folk.

    Anii de școală s-au scurs fără să mai trec pe la ora de educație fizică, dădeam scutirea la începutul anului și nu mă mai întreba nimeni dacă mi-am făcut orele de gimnastică medicală. 

    PRIETENIA MEA INCIPIENTĂ CU SPORTUL S-A CURMAT LA PRIMA ORĂ DE KARATE

    Pentru a compensa faptul că eu creșteam ca Făt-Frumos atât în înălțime, cât și în lățime fără să fac niciun fel de mișcare, părinții m-au dat la patinaj, înot și tenis, totul cu instructor personal, care se adapta nevoilor mele speciale. Ce conta că am învățat să patinez în 3 ani, că la înot nu băgam capul în apă (ca să nu îmi intre apă în urechea operată în urmă cu 10 ani), că la tenis săream peste încălzire (pentru că nu puteam să alerg nici o tură de teren)? Făceam sport în felul meu și nu mă întrebam care erau de fapt nevoile mele speciale.

    Prietenia mea incipientă cu sportul s-a curmat la prima ora de karate. În anii ’90 era moda ca o fată să știe să se apere, mai ales că îmi doream să merg și eu la concerte de rock care în perioada aia se soldau cu îmbrânceli și violențe.

    Am început bineînțeles cu încălzirea, coșmarul meu. Țin minte tura de alergare cu genunchii la piept și apoi m-am trezit întinsă pe jos și cu instructorul speriat lângă mine, care nu înțelegea dacă sunt doar foarte lipsită de condiție fizică sau mai am și alte afecțiuni.

    M-AM ÎMPIEDICAT LA PRIMII PAȘI MAI COMPLICAȚI

    Așadar, până la facultate sportul nu a mai avut loc în viața mea. Era bine, măcar știam cum stăm: nu suntem prieteni și cel mai bine ar fi să nu avem vreo relație pentru că, nu-i așa, sportul nu e pentru cei sensibili, așa ca mine și nici pentru intelectuali! Din fericire (zic asta cu mintea de acum) nu a mai mers cu o simplă scutire de sport, a fost nevoie de evaluarea unui medic specialist care mi-a spus că nu există motive medicale pentru care să nu pot participa la ora de educație fizică. Și iată-mă la prima ora de sport la facultate, doar fete și cu o doamnă profesoară care ne-a pus muzică și ne-a indicat cu un ton blând să o urmăm, să ne privim în oglindă, să ne mișcăm grațios și să ne bucurăm de aerobic. M-am împiedicat la primii pași mai complicați, dar am supraviețuit și am învățat că nevoile mele speciale au rădăcini adânci în răsfăț, lipsă de coordonare fizică, teamă de necunoscut și ani de stat pe margine și privit cu invidie la cei care pot. Întrebarea era dacă vreau să fac ceva de care îmi e atât de teamă sau e mai sigur să rămân în coconul meu călduros.

    Răspunsul a fost da, însă după 18 ani… când eu și sportul am început o relație pe viață. Și cum să începi o relație cu sportul dacă nu prin competiții de alergare montană? Cum clădești o relație pe viață cu sportul, dacă nu prin triatlon sau de ce să fii praf la un singur sport, când ai 3 probe + 2 tranziții unde te poți face de râs?

    Miriam Dordea
    Miriam Dordeahttps://www.strava.com/athletes/26622303
    “Everything you want is on the other side of fear.” Anonymous Triatlonistă amatoare de bere artizanală, schi, yoga, cafea, muzica rock, munte, deserturi, Franța, labradori și multe alte lucruri pe care aștept să le descopăr.

    Recente

    A different kind of challenge, Teleferic Challenge Road Grand Tour

    Pentru unii RGT nu mai are nevoie de nicio prezentare, lor le este suficient calendarul competițional actualizat.

    Corcova Trail Race – un concurs 5 în 1

    Ar putea părea o discuție premergătoare unui bal mascat și totuși nu e în totalitate neadevărat.

    Low sugar & high energy team Changing Diabetes

    Vă amintiți călătoria bolului alimentar? În tractul digestiv, carbohidrații ingerați sunt transformați în glucoză care e apoi absorbită în fluxul sanguin prin intestinul subțire.

    Cui îi pasă de Sibiu Cycling Tour când avem Turul Franței?

    Pe repede înainte că s-a terminat Sibiu Cycling Tour și nu am celebrat și noi cum se cuvine acest eveniment major din partea asta a Europei, dar nu numai.

    RECOMANDĂRI

    Ar putea părea o discuție premergătoare unui bal mascat și totuși nu e în totalitate neadevărat.
    Mulți dintre noi visează la acel moment când vom lăsa în spate viața agitată de la oraș, ca să ne urmăm cu adevărat visul.
    Cu 10 zile înainte să se încheie cel mai hulit an pe care l-am cunoscut, m-am tuns.

    Abonare la newsletter

    Intră în clubul SportID. Te așteaptă noutăți, oferte și multe surprize.