fbpx
marți, februarie 7, 2023

#CUMSA TE APUCI DE TRIATLON EXTREM. NU E PENTRU TINE

Primul pas pentru un triatlon extrem este să te așezi cu picioarele în apă rece și să citești povestea unui pasionat de...
More

    SISU, sau Vremea Scorpionului

    SISU e un cuvânt din limba lor, a finlandezilor, ce ar putea fi povestit prin noțiuni ca hotărâre, stoicism, tărie de caracter, bravură și rezistență, luate la un loc. O descriere, pe scurt, a acestui concept este că oamenii ăștia sunt singurul popor care i-a caftit pe ruși și a rezistat invaziei unei armate mult mai numeroase, mai înarmate și mai bețive decât ei. O poveste pe lung ar fi aceea că biatlonul îi datorează mult lui Simo Häyhä, un sniper finlandez, personaj demn de Marvel, declarat aici erou național. De ce? Singur, pe schiuri și cu o pușcă a eliminat peste 500 de ruși, majoritatea ofițeri, în timpul Winter War. Performanță neatinsă, încă, de niciun sniper modern. 

    Trăirile mele sufletești în această țară au început cu uimirea pe care o aveam cunoscându-i, în eternele ședințe (și conflicte) cu ei. Cum adică, ”fără compromis?” (în limba suomi nu există cuvânt pentru ”compromis”…). În general, cu finlandezul nu (prea poți să) te pui: când el știe că are dreptate și lucrul e corect, merge până la capăt, fără ezitări și fără negocieri. Avem deja 11 ani de întârziere în proiect și, în mare parte, se datorează acestui concept – cuvânt numit sisu.

    ”Și ce dacă-s mai mulți decât noi…? Mama lor de unguri…”

    *

    Un mare și cald psiholog modern, Gabor Mate, povestește cum viața psihică (și dezvoltarea) fiecăruia dintre noi se desfășoară între două extreme: atașamentul și autenticitatea.   

    Puiul uman este cel mai neadaptat și neajutorat organism care se naște pe acest pământ: este incapabil de a face ceva pe cont propriu. De aceea, el are nevoie de protecție, ajutor și suport. Și atunci, în primii ani, se formează primele forme de atașament: ca să nu o supăr pe mama (și să fiu iubit, ajutat, ascultat), e nevoie să îi fac pe plac. Chestiune care, mai târziu, ia diverse forme de conformism social, familial, relațional: tendința de a face mereu pe placul celorlalți. Enervant. 

    Cealaltă tendință, este una înnăscută: nevoia de autenticitate. De independență, de experimentare, de a fi eu, de a face ce vreau, ce simt, ce-mi place. Oprimarea acestei tendințe printr-un atașament exagerat ia diverse forme de comportament agresiv, aberant și vine braț la braț cu stări emoționale extreme (de la depresie la rebeliune). 

    *

    Și totuși… să ridice mâna primul care își aduce aminte cum a triumfat într-o situație de viață, în urma unei istorii triste, pe care o numim traumă: umilință, vinovăție, neputință, neconfirmare (”tu nu ești în stare, ești prea mic, prea slab, prea urât, prea cu negi pe față”). De câte ori o întâmplare de-asta, nașpa, nu m-a dus la un scrâșnit de dinți și murmurat printre măsele ”ba eu pot, o să vedeți voi…”.

    Întâmplările astea, colorate în cenușiu, pe care avem tendința de a le da la o parte, de-a le băga sub preș, sunt denumite umbra noastră. Ea conține poveștile în care am jucat un rol de laș, slab, bețiv, agasant, prost, hoț, ori am fost judecat ca atare (de ceilalți sau de către mine). Toți cei înșirați aici sunt personaje din piese care nu îmi plac, dar care au același actor: Eu. 


    Recuperarea energiei pierdute în aceste roluri se numește ”integrarea umbrei”, în new-age-ul psihologiei moderne și poate fi o resursă uriașă pentru viitoare povești nemuritoare, de succes, cu mine în rolul principal. 

    *

    În Qatar, mă îmbătam cu vestitul amic Floakă și jucam șah. Voiam să vedem cum reacționează creierul, când îl forțez să intre într-o stare de logică, atunci când e îmbibat în alcool. Doare. Foarte tare. 

    La Cernavodă, când lucram la Unitatea 2, mi-am ”tratat” pneumonia făcând băi reci, în cadă. Era noiembrie, nu aveam încălzire în camere iar apa era doar (foarte) rece. Treceam prin niște momente grele, și la serviciu și în viața personală (eu eram îndrăgostit și ea nu) și, într-un final, m-am îmbolnăvit. Așa că mi-am zis să încerc niște extreme. A durut, dar a meritat: am văzut că pot.

    *

    Toate aceste scrâșneli din dinți, aceste extreme emoționale, vin dintr-o anumită zonă a psihicului nostru. Cercetătorii britanici o botează într-un fel, bravo lor, iar astrologii îi spun, simplu, Scorpion. Este o zonă pe harta energetică/emoțională/biopsihică a fiecăruia dintre noi. Nu e ființă pe lume care să nu aibă Scorpionul în el, chiar dacă din almanahe și proteveuri suntem educați să înțelegem altceva. 

    Iar acum, la sfârșit de toamnă, Soarele parcurge acest segment al cerului, mers care se reflectă în noi toți. 

    Cum știi că ai și tu Scorpionul în tine: pentru că ai trecut prin momentele când ai învățat pe pielea ta că ”ceea ce nu te omoară, te face mai puternic”.

    *

    În 2016, un afiș pus în Helsinki, atrăgea atenția tuturor: ”Nobody in their right mind would come to Helsinki in November. Except you, you badass. Welcome”

    Vremea în Finlanda, în timpul acestei luni, bate la cur depresia și orice altă emoție care se dă mare cu negativitatea ei. E ceva de nedescris, prin apăsarea, Kafkianismul și tăcerea care o-nsoțesc. Moartea însăși are un sentiment de disconfort când trebuie să vină pe aici (cred că de-aia nici nu prea sunt cazuri de covid). Dar este o vreme de care am început, cu trecerea anilor, să mă îndrăgostesc. O fi semn că… nu știu, dar am învățat să profit de ea. Să fiu cu mine, să îmi văd umbrele, fricile, deznădejdile, nerealizările. De fapt, să văd cine sunt, până în acest punct și ce vreau, eu, cu adevărat, de la viață.

    Acum îmi dau seama că sentimentul morții face să te gândești mai aprig la frumusețea vieții. 

    *


    Scorpionul, ca orice parte a corpului sau a minții, se antrenează. 

    Eram pasionat, în adolescențurile mele, de filme despre oameni care au depășit niște praguri aproape imposibile. Care s-au născut neajutorați din foarte multe puncte de vedere, au trecut peste diverse nefericiri și au realizat lucruri mărețe. Vederea acestor povești se lăsa de multe ori cu lacrimi și cu scrâșnit din dinți ”și eu am să fac”. Cu vinovății și certuri cu mine ”nu mi-ar fi rușine, am de toate și nu sunt în stare să mă mobilizez”.

    Din toate sporturile pe care le-am practicat, am învățat un lucru esențial: că trebuie să merg la sală exact atunci când îmi este mai greu, când nu am chef, când nu sunt întrunite condițiile. Oricine știe să se antreneze atunci când are endorfina pe el. Dar dacă mergi, te ridici, lucrezi când ești lovit, căzut, mahmur sufletește, când credința în tine și speranța sunt sub nivelul minim admisibil, atunci faci diferența. Și evoluezi cu adevărat. 

    Când vin de pe șantier, obosit, tracasat, după o zi de stres și confruntări cu toată incompetența din lume și, în loc să zac pe canapea cu un pahar în mână, mă bag într-un duș rece, cronometrat, îmi fac respirațiile Wim Hoff și îmi acord 15 minute de Qi-Gong, atunci simt că am înviat și că am mai făcut un salt spre nemurire. 

    Scorpionul e mușchiul din noi care apare atunci când doare rău și miroase a moarte și neputință. El generează motivația, curajul, acțiunea. iar acestea se nasc din acele reziduuri sufletești care stau ascunse prin poveștile ”alea” care dor…


    *

    So: tell me what you want, but you really really want…

    Deci, ce fac? Pune mâna și scrie toate dorințele care îți vin din scrâșnit din dinți, din situații și gânduri gen ”e prea târziu”, ”nu sunt în stare”, ”nu e pentru mine”, ”sunt prea bătrân, gras, blocat, prost, incapabil …(pune tu adjectivele care-ți vin aici)… Ori izvorâte din diferite forme de bullying emoțional al celor apropiați, care, de multe ori fără să vrea acest lucru, ne infirmă dorințele noastre cele mai intime, poveștile pe care vrem să le spunem sau să le trăim.

    Oricine știe să-și dorească bani, case, vacanțe, iubiri. Dar asta nu e din Scorpion, e din happy books. Nu e autentic. Ceea ce ne face autentici sunt acele dorințe care vin dintr-o îndrăzneală a sufletului, dintr-o confruntare cu Dumnezeu, pe viață și pe moarte: ”Dă-te la o parte, că am un vis de trăit și un destin de împlinit”. Și de-abia atunci Dumnezeu nu numai că se dă la o parte, dar și suflă niște puncte de mană și nițel vânt din pupa… 


    Acesta este Scorpionul, aceasta este forța lui. Este forța autenticității noastre, a adevărului din noi.

    Să purcedem, deci: e vremea să dezgropăm securea…

    Sisu vă ursesc și viață bună! Din Lansi-Suomi a zis,

    Vrăjitoarea Electrică

    Ion Hristescuhttps://www.sportid.ro
    Inginer, astrolog, coach, sfătuitor, degustător și consumator profesionist de sângele domnului, ursitoare, vrăjitor și alte titluri ce vor veni. Viața abia începe și mai am două liste de visuri ce devin, încet dar sigur, realitate.

    Recente

    Legendele Toamnei – poveste de iarnă (episodul 2)

    Day III - Piata Arsă-Lacul Bolboci Peștera Locul ăsta consider că e Mecca ciclistilor sudiști, și nu numai, eu...

    ETTA Mundo – Earth Tour & Travelling Adventures

    Vacanța înseamnă multe lucruri și e diferită, în funcție de pasiuni și aptitudini. Pentru unii ea este sinonimă cu explorare și experiențe,...

    #DESTINAȚIEDESPORT – COMPLEX CHEILE GRĂDIȘTEI

    Când am ajuns prima dată la Cheile Grădiștei am avut senzația că am pătruns pe un platou de filmare și ne așteptam...

    Legendele Toamnei și pe unde mai pedalăm pe trainer în această iarnă

    Noiembrie, ultimul bal...aș schimba puțin titlul din perspectiva unui ciclist amator și i-aș zice Octombrie-Noiembrie, 2 luni de petreceri pe 2 roți...

    RECOMANDĂRI

    Pe 19 martie s-a dat startul celor mai altruiști pași la Humans Walkathon, o călătorie caritabilă dedicată strângerii de fonduri pentru copiii din Autism Voice.
    Day III - Piata Arsă-Lacul Bolboci Peștera Locul ăsta consider că e Mecca ciclistilor sudiști, și nu numai, eu...
    Primul pas pentru un triatlon extrem este să te așezi cu picioarele în apă rece și să citești povestea unui pasionat de...

    Abonare la newsletter

    Intră în clubul SportID. Te așteaptă noutăți, oferte și multe surprize.